plec.vă pupă tata

Cam a sosit vremea să dau şi eu din başcheţi şi să'mi văd dracu de treabă. Am tot stat şi am chibzuit( mă rog, unii dintre voi m'ar întreba cu ce, având în vedere că ştiu că nu daţi doi lei pe dovleacul ăsta ce'l port cu atâta demnitate pe umeri). După care am mai stat puţin şi am mai chibzuit oleacă. Şi, ce să vezi ? Mi'am mai luat o bere şi am ajuns la matura concluzie că ar fi nemaipomenit dacă aş mai sta oţâră şi aş mai chibzui niţei. Şi tot aşa de vreo doi ani. Recunosc, a sta şi a chibzui nu'mi stă în caracter. Mă plictisesc ceva de groază. Numa' că uneori mai trebe să faci şi chestiuni ce îndeobşte ne despart de primate. Adică să judeci. Şi asta am făcut. Dar nu ştiu cum dracu mi'a ieşit că am ajuns la aceeaşi concluzie: e timpu' să las locul altora, să se mai primenească ecranul teveului şi paginile ziarelor de mutre ca ale mele.
Că decât că despre asta este vorba ( admiraţi vă rog supleţea frazei, incisivitatea exprimării, forţa cuvintelor, bogăţia vocabularului, suculentă sevă culeasă din repertoriul atât de colorat al băieţilor de cartier ) : mă retrag din presă. Când încă o mai pot face demn. Când încă lumea mă mai salută cu respect. Până când nu mă voi transforma într'un deontolog. Până când nu o să plictisesc pe toată lumea. Până aici !
Deşi aş mai avea multe de spus. Deşi mă doare. Deşi din '95 până acum am făcut sacrificii peste sacrificii( inclusiv de ordin personal, să nu mai zic de cele de ordin material, căci, deşi ştiu că nu mă credeţi, am fost un jurnalist care a încasat banii doar o dată pe luna- salariul). Deşi am iubit şi iubesc meseria asta, atât de hulită astazi de cei care ar face orice să şi'o subordoneze. Deşi î'mi respect colegii, indiferent unde dau cu sapa ca salahorii pentru salarii de mizerie, indiferent ce compromisuri au făcut, indiferent la câte umilinţe au fost supuşi sau în faţa câtor dobitoci s'au căciulit pentru a obţine două vorbe să fie alţii informaţi corect- ca după aia să fie înjuraţi că se vând, indiferent cu câte boli s'au pricopsit în stress, printre gunoaie, pe frig sau pe caniculă, fără viaţă de familie, fără zile libere şi de multe ori fără speranţa că veniturile îi vor pune la adăpost de tentaţia ofertei idioţilor ce cred că un jurnalist bun este un jurnalist ţinut sub bocancul lor din piele scumpă. Doar proştii pot crede că fără noi poate exista o balanţă în inegala ecuaţie democraţie+ei+hoţie-noi=românia .
Mă retrag. Cu tristeţe. Cu durerea că poate am fost învins. Cu respect pentru cei care pot rezista. Cu părere de rău pentru multele joburi de jurnalist ce au fost ocupate de persoane care s'au nimerit pe aici doar că nu au găsit un loc de muncă mai bun. Cu nostalgia anilor de cap limpede şi a nopţilor de serviciu în tipografie, a miilor de zile şi nopţi de muncă, sadisfacţii şi speranţe, a berilor băute alături de colegii mei pe vremea când politicienii nu ne dezbinaseră. Cu imaginea adolescentului care în noiembrie 1995 a păşit pe holurile Gazetei de Transilvania, ferm convins că libertatea stă în forţa cuvântului, scris sau rostit. Hm...
În câteva luni î'mi atârn în cui lesa de câine de pază. Mi'am găsit un alt drum. Dar asta nu înseamnă că regret. Probabil voi regreta toată viaţa, căci eu şi meseria asta eram făcuţi unul pentru celălalt. Şi oricum, în vremurile astea mai egoiste decât portofelul unui brănean, probabil vă doare în fund de mine, de jurnalism sau de elucubraţiile mele. Plec.

Vă pupă tata !